Un filmuleţ ne dă răspunsul la întrebarea: “Ce mai face Ronaldinho?”. Iată: zilele trecute a evoluat în cîteva meciuri între prietenii lui şi cei ai lui Messi. “Ronaldinho s-a îngrăşat, dar rămîne genial” ne asigură Gazeta, de parcă geniul ar putea expira, ca o conservă de carne, o dată cu trecerea datei-limită stabilite de fabricant.
Fazele lui pleacă din acelaşi “coup d’oeil” şi se termină cu ochii măriţi ai spectatorului. Primul termen era definit de Frederic cel Mare al Prusiei, în 1753, drept “perfecţiunea acelei arte de a înţelege rapid şi de a determina punctele tari şi cele slabe ale unei ţări ce trebuie cucerită, precum şi modul în care trebuie să acţionezi pentru a-ţi pune pe picior greşit adversarul”. Doar geniile ştiu s-o facă altfel, răsturnînd firescul şi provocând mirarea.
Driblingul pur nu se execută cu cartea tehnică în mînă, nu-i un complex de mişcări precise, ca schema evacuării în caz de incendiu, ci apare din capacitatea inexplicabilă de a te surprinde pe tine însuţi. Cuvîntul vine din englezescul “to dribble”, “a picura”, căci ce altceva face Dinho decît să lase să-i scape nişte bile colorate? Este clovnul venit la o petrecere de ţînci, care scoate monede din urechile copiilor, şi fiţi siguri că, la începutul trucului, nici el nu ştie exact cum va proceda.
Cîţi jucători mai există care să se uite într-o parte şi să tragă în cealaltă? De la Dobrin n-am mai văzut nici unul. Ronaldinho e o armată de cucerire prin seducţie, compusă din ochi, glezne, gambe, tălpi, genunchi, creştet - şi burtă, dacă vreţi, ce contează? -, deasupra cărora flutură, ca steaguri de luptă, zîmbetul şi codiţa. Într-o fracţiune de secundă, strategul observă, dă ordinul, trompetul sună şi cavaleria şarjează, de-abia cînd reluarea semnează armistiţiul pe micul ecran poţi număra răpuşii.
Prietenii lui Messi, prietenii lui Ronaldinho. Nu-i aşa că fotbalul e simplu? Desigur, trebuie să existe şi impresari sau ofiţeri de presă, dar în principiu, ai nevoie doar de o minge şi de cîţiva amici. De Roberto “Pato” Abbondanzieri, de Sebastian “Loco” Abreu, de Roberto “Toro” Acuna şi de Jorge “Zurdo” Rojas, fotbalişti botezaţi în dulcele stil sud-american, în care porecla stă alături de nume, ca şi cum o parte din om se joacă, iar cealaltă munceşte. Un stil propriu copiilor şi artiştilor, nu întîmplător cei care se bucură mereu de joacă.
Graţie lui Ronaldinho şi a altora ca el, există un “Răţoiul”, un “Nebunul”, un “Taurul” şi-un “Surdul” pe aproape fiecare maidan şi pe aproape fiecare scenă a lumii, împărţind şi înmulţind o moştenire păstrată în adîncul unor ochi miraţi.
http://www.youtube.com/watch?v=NwMxSOb-4X4
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu