Demersuri pentru rezolvarea problemei apei, la Motru
Primarul municipiului Motru, Dorin Hanu, a declanşat câteva demersuri legislative de amploare, pe care urmează să le prezinte Consiliului Local Motru, spre aprobare. Iniţiativele legislative sunt în concordanţă cu interesul local şi regional din perioada imediat următoare aderării României la Uniunea Europeană, urmând a soluţiona problema apei potabile cu care se confruntă de ani buni motrenii.
Municipiul Motru urmează să se asocieze cu localităţile Târgu Jiu, Rovinari, Târgu Cărbuneşti, Bumbeşti Jiu, Ţicleni şi Novaci, dar şi cu Consiliul Judeţean Gorj, în vederea gestionării în comun a serviciilor publice de alimentare cu apă şi canalizare. Asocierea este necesară pentru accesarea fondurilor structurale disponibile după data la care România devine membru UE, cât şi pentru îndeplinirea condiţiei de eligibilitate a proiectelor, deoarece acestea trebuie să aibă caracter regional. Proiectul este unul amplu, reglementat de legi, hotărâri de guvern şi ordonanţe succesive emise pe parcursul a zece ani.
Scopul acestei asocieri de mare amploare este acela de a pregăti şi promova proiecte de reabilitare modernizare şi extindere a infrastructurii publice locale, de a dezvolta această infrastructură şi permite obţinerea unor acorduri interne şi externe cu privire la accesarea resurselor de finanţare sau cofinanţare a lucrărilor edilitare.
Canalizarea nu e a primăriei
De notat că Primăria Municipiului Motru nu a preluat încă serviciul de producere şi distribuire al apei potabile către populaţie, deşi există o hotărâre de Guvern în această direcţie, din cauza unor probleme greu de soluţionat în această etapă. Canalizarea municipiului se află concesionată de mai bine de 10 ani către SC Rezoprest SA Motru şi a făcut obiectul multor litigii, procesele ţinându-se lanţ în instanţe. Chiar în această săptămână Hanu s-a aflat în faţa Consiliului de Administraţie al SC UATAA SA Motru, susţinându-şi demersurile. După ce asocierea va fi adoptată în consiliile locale enumerate mai sus şi în consiliul judeţean, tot printr-un proces legislativ local se va înfiinţa SC Aparegio SA, o societate comercială pe acţiuni, având ca acţionari consiliile locale din localităţile asociate. Cota de asociere a municipiului Motru în SC Aparegio SA va fi de 12,43%, respectiv 3.106,60 euro. Primarul Hanu va fi reprezentantul municipiului Motru în AGA. Serviciile de alimentare, tratare şi distribuire a apei potabile către populaţie, colectarea şi tratarea apei uzate, vor fi concesionate noului operator, SC Aparegio Gorj SA, care va trebui să funcţioneze într-o perioadă de timp rezonabilă.
Motrenii primesc apă la fel, deocamdată
Deocamdată, motrenii primesc apă potabilă cu întreruperile cunoscute de furnizare, de o calitate care poate suporta îmbunătăţiri, însă la unul dintre cele mai mici preţuri din ţară. Documentele nu vorbesc nimic despre preţul apei potabile pentru motreni, după ce Consiliul Local va hotărî asocierea. În Motru, 60% din populaţie are montate contoare pentru apa rece, la fel agenţii economici şi o parte din instituţii. Pierderile pe reţea sunt încă importante, ele fiind suportate, în cea mai mare parte, de consumatorii cu regim pauşal. Aceiaşi consumatori plătesc în plus şi tratarea apelor menajere uzate, ceea ce face ca populaţia săracă, cea care nu şi-a montat apometre, să ducă greul.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu